Hristos a înviat, sărbătoare binecuvântata, cu lumină în suflet și brăzdată de bucurie și sănătate 

 Pagina mea de YouTube https://www.youtube.com/@broascaraioasa 

 Înger cu sufletul binecuvântat, stau în genunchi și sărut tălpile tale cerșind și implorandu-te să ne împăcăm sa fim prieteni totul cum spui tu vino soare în viața mea 

Oare mai citeste cineva pe blog

 Viitorul să îți fie doar senin, să îl împărți cu cei pentru care ești lumină, punând atâta suflet și iubire, om drag cu suflet de poveste, mereu învingător, călăuzit de lumină, și orice încercare vrea sa te doboare, (ridică un zid) nu o lăsa să te supună, și nu lasă o zi în amorțeală, izvor de bunătate ce ești și vei fi, la tine și o floare ce-a pierit, o readuci în noul răsărit, tu înger cu sufletul binecuvântat 

 Îmi este dor de ochii tăi, de sufletul tău, de tine soare

Https://www.youtube.com/@broascaraioasa  

 Să te trazneasca fulgerul iubirii să te lovească zâna fericirii să înoți intr-un ocean de sănătate să escaladezi un munte de noroc și un sincer La mulți ani sănătoși! Nu am uitat de 11mai

 Sărbătoare binecuvântata cu lumină și căldură în suflet

Hristos a înviat

Simt că ești cu sufletul alături de mine 

 Te simt foarte tristă, gânditoare, abătuta, ce se întâmplă? 

Îmi dăruiești șansă să Îngenunchez în fata ta și să sărut tălpile tale stand în genunchi să îmi dăruiești binecuvântarea ta 

Nr meu de whatsapp 0724969920

Profilul meu de YouTube

 https://www.youtube.com/@broascaraioasa

 Risipim timpul vânând mii de iluzii,

Le înghesuim aspru în tolba disperării,

La capătul vânătorii tragem concluzii,

Și apoi ne lăsăm singuri pradă mirării.

Ne amăgim tandru sperând în mai bine,

Visând la o zi c-o nouă lumină,

Născută din raze de soare subtile și fine,

Dintr-un alt răsărit ce n-are să vină.

Ne mințim sincer că viața-i o luptă,

Purtată de noi, celebri-i eroi,

Cu armele întoarse spre soarta cea cruntă,

A cărei cărare nu ține de noi.

Irosim anii, ce trec într-o clipă,

Și pier rând pe rând în negura vremii,

Mai cade o pană din biata-ți aripă,

Iar fulgii se adună în nopțile iernii.

Viața se scurge și oamenii trec,

Astăzi e mâine și mâine-i ca ieri,

Nimeni nu știe ce fapte se-aleg,

Și nici nu contează, dar tu poți să speri.

 

 Țin ochii închiși și pleoapele strânse,

 Mă doare lumina, mă sperie ziua,

 Mi-e frică de noapte dar știu că-i a mea,

 Căci beznă-i de-o vreme în sufletul meu.

 Întind mâna dreaptă cu palma deschisă,

 Cerșind resemnat o clipă în plus,

Nu-i nimeni în preajmă să simtă ce vreau

Și timpul aleargă rapid ca un fulger.

Țin ochii deschiși și pleoapele închise

 Să văd înainte-mi, să pipăi durerea

 Ce sfârtecă crunt în sufletul meu,

 Lăsând urme adânci ca fieru-nroșit

 Pe un trup vlăguit de spaimă cuprins.

 Aud primii pași pe drumul iertării,

 Pe care am pășit neîncetat de atunci,

Dar știu că durează să ajungă la mine.

Aștept cu răbdare, mi-e teamă să strig,

Mai trece o secundă, sau poate un veac,

Iertarea-i aproape, o simt în cuvinte

 Ce îmi lasă în palmă al vieții nectar.

Primăvara binecuvântată, să înflorești ca o floare, să trăiești intens să te bucuri de viață, să privești dincolo de coperți, dăruiește sufletului ce își dorește. Sărut tălpile sufletului tău binecuvântat, stau în genunchi și sărut tălpile tale

 

Azi noapte au cântat greieri în sufletu-mi greu,

Paradoxal, căci încă-i frig și iarnă afară,

Dar tu ai venit tiptil în visul meu,

Și dintr-o dată se făcuse vară.

Și-n visul ăsta te-ndreptai spre mine, 

Purtând pe brațe un regat de flori,

Ce toate miroseau suav a tine,

Iar chipul tău părea un soare printre nori.

Pășeai încet, să nu te rătăcești,

Și presărai în urma ta petale,

Eu așteptam visând să mă găsești,

Să îmi așezi o lume întreagă la picioare.

Dar ai trecut absent pe lângă mine,

Căci adormită n-am putut să strig,

Să mă agăț cumva de tine,

Și dintr-o dată se făcu iar frig.

Sub pasul tău petalele înghețau pe loc,

Și greierii încetau să cânte,

Tu n-ai privit în urma ta deloc,

Durerea mea ar fi topit un munte.

Și deodată a început să ningă,

Zăpada nopții m-a acoperit,

Și am lăsat-o dorul să mi-l stingă

Și să-mi înghețe sufletu-mi rănit.

Din visul ăsta m-am trezit cu greu,

Când se făcuse iarăși zi afară,

Și-am înțeles că fără tine eu,

Nu pot să-mi fac în suflet vară.

 

Închide-ți ochii și amintește-ți de mine,

Așa cum ți-am apărut în primul tău vis,

Într-o noapte pe vremea când tu

Mă iubeai poate fără să știi.

Întinde-ți mâna și mângâie-mi trupul,

Plăsmuire reala de miracol

Impregnat în textura palmelor tale,

Tremurânde de dor, însetate de mine.

Rostește-mi numele într-o șoaptă perfectă,

Ce se împrăștie simplu în sunete dulci,

Ca o melodie ce plutește în eter,

Călătorind către mine, cel fără ea

Atinge-mi inima dăruita doar ție,

Astăzi o secundă, mâine un timp,

Atât cât e nevoie să o simți vibrând,

Ca o strună de vioară într-o noapte de dor.

Sărută-mi umbra fugară din spatele tău,

Ce se ascunde discret într-un colț de iubire,

Așteptând mângâierea atentă a buzelor tale,

Risipire perfectă de stele pe cer.

Iubește-mă altfel de cum am crezut

Ca se naște iubirea, în clipe eterne,

Pipăite cu mintea rătăcită în simțire,

Ca o scânteie dintr-un foc de nestins.

Sub pasul tău s-a așternut

Atât de obsedant tăcerea,

Sfârșitul a ajuns la început,

Iar eu încep să-i simt durerea.

Miroase în noi a despărțire,

Ce lasă-n suflet gust amar,

Și tot ce-a fost cândva iubire

Sunt doar relicve într-un sertar.

Uitarea -ncet se va așterne,

Și timpul ne va vindeca.

Poate într-o zi, poate într-o vreme

Vom deveni "am fost cândva".

Și va veni, poate, o zi,

Când căutându-ne în sertar,

Vom înțelege că a iubi 

E-un sentiment fără hotar.

Vom tremura cuprinși de dor,

Și răscoliți de amintiri,

Vom mângâia zâmbind ușor

Trecutul unei mari iubiri.

 

Dă-mi înapoi ceasul furat,

Cu toate orele din el,

Nici n-ai venit, că ai plecat,

Ai stat o clipă, doar nițel.

Dă-mi înapoi ziua răpită,

Cu toate razele din ea,

Era frumoasă, însorită,

În ochii tăi se oglindea.

Dă-mi înapoi anii de dor,

Închiși în mii de săptămâni,

Ce au trecut așa ușor,

Părând minute și nu luni.

Dă-mi înapoi viața dorită,

Cu toate zilele din ea,

În preajma ta sunt fericit

Păstrează-mă în viața ta.

 

 

Nicăieri e un loc în sufletu-mi trist,

În care mă ascund, când nu vreau să exist.

Un loc mai retras doar cu lună și stele,

Cu care vorbesc în nopțile-mi grele.

Nicăieri e-un acasă ce sună ciudat

Pentru cei ce nu știu că de tine au uitat,

Pentru cei ce mai cred în prezența lor vie,

Și - așteaptă să-i strigi, ca aproape să-ți fie.

Nicăieri e o viață cu miros de gând vechi,

Trăită pe fugă în ceasuri perechi,

Din care nu știi cât a fost sau mai este,

Ca atunci când adormi ascultând o poveste.

Nicăieri e acolo unde nimeni n-ajunge,

Nici cel care râde, nici cel care plânge,

Aproape de sus, cât mai departe de jos,

Spre care urcarea e-un drum dureros.

 

Mă simt sărac de iubire

Și m-aș trimite la cerșit,

Dar aș primi doar amăgire,

Aș fi un suflet chinuit.

În palma mea rămasă-ntinsă

Tu nu mai ai nimic să pui,

Degeaba o mai țin deschisă,

Nu ai ce da de unde nu-i.

Privești în palma mea cu milă,

În ochii tăi văd suferință,

Și-n măreția ta umilă

Îngenunchezi a neputință.

Tot cu durere ne privim,

Ca două suflete pierdute,

Atât ne-a fost să ne iubim

Ridică-te acum și du-te.

În urma ta să nu privești,

Și plânsul meu să nu te-oprească,

Dar într-o zi ai să cerșești

Altcineva să te iubească.

 

Ți-am pus în față o cană cu dor

Și te-am îndemnat : Gustă!

Cum ție nu-ți place dorul amar,

Ai mestecat în ea zâmbind întrebător,

Ai rezemat lingurița de marginea-ngustă,

Și-ai mai cerut un cub de zahăr măcar.

Ți-am spus atunci că viața nu-i dulce,

Că poți întâlni o iubire amară, 

Pe care nicicând n-ai s-o poți îndulci, 

Dar pe care va trebui s-o porți ca pe-o cruce, 

Ca un păcatos uitat în afară

Din Raiul promis c-ar veni.

Ai zâmbit trist spre cana cu dor,

Întrebându-te cum s-ar putea bea, 

Căutând o scăpare în dulcele mierii.

Acum vei ști că dorul nu e ușor, 

Că amarul lui e întotdeauna așa,

Ca o zi de toamnă în mijlocul verii.

 

Mă simt sărac de iubire

Și m-aș trimite la cerșit,

Dar aș primi doar amăgire,

Aș fi un suflet chinuit.

În palma mea rămasă-ntinsă

Tu nu mai ai nimic să pui,

Degeaba o mai țin deschisă,

Nu ai ce da de unde nu-i.

Privești în palma mea cu milă,

În ochii tăi văd suferință,

Și-n măreția ta umilă

Îngenunchezi a neputință.

Tot cu durere ne privim,

Ca două suflete pierdute,

Atât ne-a fost să ne iubim

Ridică-te acum și du-te.

În urma ta să nu privești,

Și plânsul meu să nu te-oprească,

Dar într-o zi ai să cerșești

Altcineva să te iubească.

 

Nicăieri e un loc în sufletu-mi trist,

În care mă ascund, când nu vreau să exist.

Un loc mai retras doar cu lună și stele,

Cu care vorbesc în nopțile-mi grele.

Nicăieri e-un acasă ce sună ciudat

Pentru cei ce nu știu că de tine au uitat,

Pentru cei ce mai cred în prezența lor vie,

Și - așteaptă să-i strigi, ca aproape să-ți fie.

Nicăieri e o viață cu miros de gând vechi,

Trăită pe fugă în ceasuri perechi,

Din care nu știi cât a fost sau mai este,

Ca atunci când adormi ascultând o poveste.

Nicăieri e acolo unde nimeni n-ajunge,

Nici cel care râde, nici cel care plânge,

Aproape de sus, cât mai departe de jos,

Spre care urcarea e-un drum dureros.

În noaptea asta îmi e dor

De ochii tăi rotunzi ca luna, 

Habar nu ai ce tare dor

Aceste nopti ca-ntotdeauna.

Pe locul tău mi-așez obrazul, 

Cu ochii închiși te aștept în vis, 

Să îmi alini un pic necazul,

La mine-n suflet e deschis.

De data asta stai mai mult, 

Nu mai pleca ca altădată, 

Pe buze lasă-mi un sărut, 

Unul mai viu ca niciodată.

Mai lasă-mi și o îmbrățițare, 

Promit să mă-nvelesc în ea, 

Ca într-o pată de culoare,

Să fie roz în viața mea.

În noaptea asta îmi e dor, 

Și alerg sfioasă la fereastră,

Pe stradă doar un trecător... 

La fel ca el mă simt sihastră.

 

Mai demult eram o sămânță,

Tremurând în hambar mucezit,

Nu știam ce-i aceea dorință,

Nu visam că mai poți fi iubit.

M-ai găsit într-o zi la-ntâmplare,

Și m-ai luat din hambarul cel gol.

Nu știai că-s sămânță de floare,

Nu credeai că-s petală de dor.

M-ai sădit printre florile tale,

Curios să mă vezi cum răsar,

Nu sperai să am altă culoare,

Și-un parfum ce se naște mai rar.

M-ai crescut cu picuri de rouă,

M-ai hrănit cu-al iubirii nectar,

Învătând să rezist când nu plouă,

Când norii pe cer nu apar.

Mai demult am fost o sămânță,

M-ai făcut să-nfloresc într-o vară,

Să-nțeleg că ar fi cu putință,

Să iubești o floare mai rară.

 Eu sunt acolo, tu ești aici, 

Și intre noi doar pete de dor, 

Ca niște cercuri, rotunde și mici 

Înșirate pe-o ață, mirific decor. 

O pată de roșu, pe-o umbră de verde, 

Compun împreună albastru ceresc, 

Astăzi se naște, dar mâine se pierde, 

Nimic nu e veșnic, ci doar pământesc. 

Ți-e dor de mine, mi-e dor de noi, 

Dar tu ești acolo, eu sunt aici, 

Cheamă-ma azi să fim mâine doi, 

Într-o hârjoană de cai sălbatici

 

Când mi-ai sărutat lobul urechii

Ți-am ascultat pentru prima dată sărutul.

Semăna cu sunetul firelor de iarbă,

Sfredelind pământul să poată răsări.

Când mi-ai mângâiat obrazul,

Am simțit din nou adierea

Calmă și catifelată a vântului de primăvară

Cuibărit timid în căușul palmei tale.

Când buzele tale mi-au atins ochii

Am știut că pot vedea cu ei închiși,

Asemenea orbilor care pot recunoaște

Fără tăgadă ce n-au văzut niciodată.

Când șoaptele tale au găsit calea

Pentru a pătrunde în sufletul meu,

Am înțeles cum ia naștere o nouă limbă

Ca să poți învăța simplu alfabetul iubirii.

 Mi-e dor de tine și de noi

　　Neprețuită filă de poveste

　　Pe care am scris-o ca eroi

　　Trăind-o încet, așa cum este.

　　Tărâmul ei, castel de vis,

　　Pitit în codri mari de dor,

　　Desferecat, dar încă-nchis

　　Pentru priviri de muritor,

　　Ne-așteaptă viu să ne cuprindă

　　Și să ne apere de toți.

　　Ei visul vor ca să ni-l stingă,

　　Bătând brutal în foste porți

　　Ce s-au zidit ca să ascundă

　　Bătăi de inimi, puls zvâcnind,

　　Eternitate pusă într-o secundă,

　　Pe care-o simți doar când iubind,

　　Un ceas întreg devine-o clipă,

　　Ce se măsoară într-un sărut,

　　O zbatere dintr-o aripă

　　În zborul ei nemaivăzut.

Te port cu mine în cuvinte,

Ce se-ordonează în idei

Gravate-n suflet să țin minte

Cum ochii tăi vorbesc cu ai mei.

Și-mi născocesc câte-o poveste

Rostită-ncet, sclipind pe buze,

Într-un sărut ce-mi dă de veste

Că în dorință nu sunt scuze.

Mă las sedus in firul ei,

Și-o las să-mi curgă-ncet prin trup,

De vei pleca să nu mi-o iei,

Căci n-aș mai ști unde s-o rup.

Și n-aș putea să mai ascund,

Niciun cuvânt rămas nespus,

Ținând în palme propriu-ți gând,

Nimic nu mi-ar mai fi de ajuns.

                                 

 

Nimic n-a fost, nimic nu este, 

Și ce va fi e doar poveste,

Cu greutăți și încercări,

Ascunse în cele patru zări.

　　　　

Nimic nu vreau, nimic nu cer,

Sunt doar un suflet efemer,

Iar viața mea atât cât este,

E fila scrisă de poveste.

　　　　

Nimic nu am, nimic n-aștept,

Și poate așa-i mai înțelept,

Căci așteptările ne dor

Când nu se împlinesc ușor.

　　　　

Nimic nu știu, nimic nu simt,

Mai bine tac decât să mint

Dar mi-ar plăcea să povestesc,

Să cânt, să râd și să trăiesc.

 A nins...

　　A nins în părul meu cu stele,

　　Cu stele mari și stele mici,

　　Ce s-au topit și curg divin

　　Ca o pleiadă de dorințe vii.

　　

　　A nins în ochii mei cu dor,

　　Cu dor frumos și dor nespus,

　　Ce arde-n sufletu-mi stingher,

　　Cu flăcări mari și de nestins.

　　

　　A nins pe fața mea cu soare,

　　Cu soare mult și soare aprins,

　　Ce-mi crește dragostea din mine,

　　Și-i pârguiește rodul cu căldură.

　　

　　A nins pe mine cu iubire,

　　Iubirea albastră și iubire roz,

　　Ce-mi colorează viața optimist,

　　Făcând din mine propriu-mi paradis.

 

　　Mi-e dor de tine și de noi

　　Neprețuită filă de poveste

　　Pe care am scris-o ca eroi

　　Trăind-o încet, așa cum este.

　　Tărâmul ei, castel de vis,

　　Pitit în codri mari de dor,

　　Desferecat, dar încă-nchis

　　Pentru priviri de muritor,

　　Ne-așteaptă viu să ne cuprindă

　　Bătăi de inimi, puls zvâcnind,

　　Eternitate pusă într-o secundă,

　　Pe care-o simți doar când iubind,

　　Un ceas întreg devine-o clipă,

　　Ce se măsoară într-un sărut,

　　O zbatere dintr-o aripă

　　În zborul ei nemaivăzut.

 

Dăruiește-mi un pic din iubirea ta, 

Pe a mea am rătăcit-o pe undeva, 

O doză mică de pasiune arzândă, 

Dacă se poate fără dobândă.

Ajută-mi sufletul dintr-o dată sărac, 

Să redevină de iubire bogat, 

Să-și recâștige lumina odată pierdută,

Încă mai e o vie redută.

Arătă-mi un drum către bine din nou, 

Un drum presărat cu bucăți din dorul meu nou. 

Fă-l să se vadă de aici de la mine, 

N-aș vrea să mă împiedic de alte suspine.

Așteaptă-mă azi într-o clipă de mâine, 

Pe care o vrei petrecută cu mine, 

Ca-ntr-o poveste ce n-are sfârșit, 

Un etern răsărit dintr-un fost asfințit.

 

Dăruiește-mi un pic din iubirea ta, 

Pe a mea am rătăcit-o pe undeva, 

O doză mică de pasiune arzândă, 

Dacă se poate fără dobândă.

Ajută-mi sufletul dintr-o dată sărac, 

Să redevină de iubire bogat, 

Să-și recâștige lumina odată pierdută,

Încă mai e o vie redută.

Arătă-mi un drum către bine din nou, 

Un drum presărat cu bucăți din dorul meu nou. 

Fă-l să se vadă de aici de la mine, 

N-aș vrea să mă împiedic de alte suspine.

Așteaptă-mă azi într-o clipă de mâine, 

Pe care o vrei petrecută cu mine, 

Ca-ntr-o poveste ce n-are sfârșit, 

Un etern răsărit dintr-un fost asfințit.

 Când dorul doare 

Când dorul doare și apasă,

Te-așezi cu teamă la fereastră,

Poate zărind un trecător,

Și așteptarea trece mai ușor.

Și ai striga, dar n-ai la cine,

Degeaba chemi, nimeni nu vine.

Tristețea sumbră te-nconjoară

E noapte-n tine ca afară.

Te mulțumești din nou să plângi,

În palme lacrimi să le strângi, 

Nici nu mai ai unde le pune,

Le lași în ochi să se adune.

Parcă ai murit și nici că-ți pasă, 

Ești doar o umbră-nchisă-n casă,

Nici nu auzi și nici nu vezi,

Și nici în viață nu mai crezi.

Speranța ta e la fereastră, 

După perdea e-o noapte albastră, 

Dar ochii tăi privesc spre stradă, 

Parca ai vrea din cer să cadă.

Ca un miracol să-ți apară, 

Iubirea ta în stradă afară,

Chemarea ta să o ajungă, 

Tu ești aici și noaptea-i lungă.

Când dorul doare, nu te lasă, 

Stai ca o umbră la fereastră, 

Si poate doar un trecător

Te-ar face să zâmbești ușor.

 Tu spui      

 Tu spui că dorul o să-mi treacă,

Și-o să te uit apoi, curând,

C-așa-i menit să se petreacă,

Și stelele se sting pe rând.

Tu spui că o să simt din nou

Același lucru înc-odată,

Dar o să fie alt erou

Dintr-un a fost ca niciodată.

Tu spui că totu-i trecător,

Că toate se mai duc în timp,

Că mâine fi-va mai ușor,

Și dragostea-i un anotimp.

Tu spui orice, dorind să pleci

Cu fruntea sus, lâsând în urmă,

Un dor nespus și lacrimi reci,

Regrete-n suflet care scurmă.

Tu spui ce vrei, dar eu nu zic,

Că totul o să-mi treacă-n zbor,

Pe cerul meu nu e nimic,

Doar chin de aripi care dor.

 Într-o altă viață !

Am visat că ne-am întâlnit într-o altă viață,

Tu erai soare, eu eram dimineață,

Tu încolțeai răsărit, iar eu mă nășteam rouă, 

Căldura și apa se-ntâlneau amândouă,

Coborând mână în mână din cer pe pământ, 

Ca într-o nuntire dintr-un vechi legământ.

Rătăceam împreună, iscodind așezare, 

Un fel de loc sacru între munte și mare, 

O sfântă răscruce între deal și câmpie,

Ca să hrănim holde sau viță de vie.

Tu suflet de pâine, eu strop de nectar, 

Aduși pe pământ și lumii în dar,

Ca înc-o dovadă că orice ne-am fi,

Într-o altă viață am putea rodi.

 

Când mi-ai sărutat lobul urechii

Ți-am ascultat pentru prima dată sărutul.

Semăna cu sunetul firelor de iarbă,

Sfredelind pământul să poată răsări.

Când mi-ai mângâiat obrazul,

Am simțit din nou adierea

Calmă și catifelată a vântului de primăvară

Cuibărit timid în căușul palmei tale.

Când buzele tale mi-au atins ochii

Am știut că pot vedea cu ei închiși,

Asemenea orbilor care pot recunoaște

Fără tăgadă ce n-au văzut niciodată.

Când șoaptele tale au găsit calea

Pentru a pătrunde în sufletul meu,

Am înțeles cum ia naștere o nouă limbă

Ca să poți învăța simplu alfabetul iubirii.

 Și parcă...

Și parcă nici nu mai mi-e dor

Acum, c-am învățat să mor,

Și moartea mea e parcă o sete,

Ce mă usucă pe-ndelete.

Și parcă nici nu mai mi-e viață,

Și parcă aș rupe-o ca pe-o ață,

Aș scutura-o ca pe o scamă,

Și-aș îngropa-o fără teamă.

Și parcă nici nu mai mi-e trai,

Mi-e sufletul căzut din rai,

Pământu-n mine s-a uscat,

De-atâta timp n-a mai plouat.

Și parcă nici nu mai mi-e moarte,

Ci doar o zi închisă în noapte,

Și parcă nici nu mai mi-e beznă,

Ci doar un lanț legat de gleznă.

Și parcă nici nu mai mi-e mâine,

Și plânsul mușcă, ca un câine,

Și parcă nici nu-s lacrimi curse,

Ci doar potop de lumi apuse.

Și parcă nici nu mai îmi sunt,

Ieri eram cer, azi sunt pământ,

Și parcă nici nu mai am loc,

Sunt doar un om fără noroc.

 Tu, viața mea, eu, rodul ei.

Un boț de humă, fără viață

M-am regăsit la tine în palmă,

Destinul meu, un fir de ață,

Iar palma ta o altă mamă.

Căldura ei, iubirea-ți tandră,

Îmi readuse-n suflet rouă,

Mă simt acum un copilandru

Trezit la o viață nouă.

Fac primii pași, dar nu cobor,

În palma ta mă simt acasă,

Dacă aș pleca, n-ar fi ușor,

M-ar sfâșâia dorul de casă.

Mai lasă-mă să zăbovesc,

Încă o vreme în podul ei,

Învață-mă încet să cresc,

Tu, viața mea, eu, rodul ei.

 

Dăruiește-mi un pic din iubirea ta, 

Pe a mea am rătăcit-o pe undeva, 

O doză mică de pasiune arzândă, 

Dacă se poate fără dobândă.

Ajută-mi sufletul dintr-o dată sărac, 

Să redevină de iubire bogat, 

Să-și recâștige lumina odată pierdută,

Încă mai e o vie redută.

Arătă-mi un drum către bine din nou, 

Un drum presărat cu bucăți din dorul meu 

Fă-l să se vadă de aici de la mine, 

N-aș vrea să mă împiedic de alte suspine.

Așteaptă-mă azi într-o clipă de mâine, 

Pe care o vrei petrecută cu mine, 

Ca-ntr-o poveste ce n-are sfârșit, 

Un etern răsărit dintr-un fost asfințit.

 Miracolul Crăciunului să vă aducă lumină și liniște în suflet, multă sănătate, fericire și toate dorințele să vi se îndeplinească! 

 

Eterul m-a întrebat de tine

Și i-am răspuns că ai plecat.

În lipsa ta rămân cu mine

Și-un dor ce doare neîncetat.

Iar nopțile se-ntorc pe rând

Să-mi odihnească visele cu tine,

Și par s-aștepte priveghind

Să te întorci în zori de mâine.

Când răsăritul se va naște iară,

Pe cerul neîntinat de nori,

Te vei întoarce ca o zi de vară,

Căldura ta să-mi dea fiori.

Eterul va veni să-mi spună

Ca poate nici n-ai fost plecată,

C-a fost o noapte fără lună,

Și n-am zărit pe unde ai stat.

Eu însă știu cum a durut,

Și încă doare când nu ești,

Absența ta e timp pierdut,

Așa se-ntâmplă, când iubești.

 Să înoți într-un ocean de sănătate să escaladezi un munte de noroc și un sincer La Mulți Ani suflet binecuvântat 

 

　 Am scotocit prin grămada de mângâieri

　　Ascunse de mine din fostele ieri,

　　În căutarea doar aceleia care,

　　Să poată să șteargă din dorul ce doare.

　　

　　Am găsit una veche, de tine uitată,

　　Avea forma palmei, deschisă și moale,

　　Și-un strop din dogoarea unei raze de soare.

　　

　　Mi-a plăcut alta, mult mai recentă,

　　Atât de suavă, sublim de atentă,

　　Furată de mine din mâinile-ți calde,

　　Zălog de iubire din nopțile albe.

　　

　　Și una și alta sunt tot ale tale,

　　Și dorul de ele apasă și doare,

　　Căci veche sau nouă, a ta mângâiere

　　Rămâne cu mine, nu moare, nu piere.

 De-aș fi un strop minuscul dintr-o iubire rară,

Aș curge cald și tandru pe buzele-ți curate,

Și te-aș lăsa grăbită să-i guști întâia oară,

Dulceața lui sublimă, din sărutări furate.

De-aș fi un strop eteric dintr-o iubire mare,

Aș luneca candid prin valuri de speranță,

Cu ochii larg deschiși și atintiți în zare,

Spre brațele-ți deschise în semn de cutezanță.

De-aș fi un strop feeric dintr-o iubire bună,

M-aș semăna de-a pururi, în suflet să-ți rodesc,

Întâiul lan de vise, din nopțile cu lună,

Și aș veni o clipă, tânjind să te iubesc.

Dar sunt o picătură, dintr-o iubire mica,

Ce-ți încolțește-n palmă, luptându-se să crească,

Nu e o buruiană, nu o strivi cu frică,

Sub calda-ți mângâiere ajut-o să-nflorească.

 

　　　

　　　 Țin ochii închiși și pleoapele strânse,

　　　 Mă doare lumina, mă sperie ziua,

　　　 Mi-e frică de noapte dar știu că-i a mea,

　　　 Căci beznă-i de-o vreme în sufletul meu.

　　　 Intind mâna dreaptă cu palma deschisă,

　　　 Cerșind resemnat o clipă în plus,

　　　 Nu-i nimeni în preajmă să simtă ce vreau

　　　 Și timpul aleargă rapid ca un fulger.

　　　 Țin ochii deschiși și pleoapele închise

　　　 Să văd înainte-mi, să pipăi durerea

　　　 Ce sfârtecă crunt în sufletul meu,

　　　 Lăsând urme adânci ca fieru-nroșit

　　　 Pe un trup vlăguit de spaimă cuprins.

　　　 Aud primii pași pe drumul iertării,

　　　 Pe care am pășit neîncetat de atunci,

　　　 Dar știu că durează să ajungă la mine.

　　　 Aștept cu răbdare, mi-e teamă să strig,

　　　 Mai trece o secundă, sau poate un veac,

　　　 Iertarea-i aproape, o simt în cuvinte

　　　 Ce îmi lasă în palmă al vietii nectar.

 Măcar afară de-ar fi vară,

În viața mea e oricum seară, 

Măcar afară de-ar fi soare, 

În mine-i trist și-așa mă doare.

Măcar o rază de lumină, 

De undeva, de Sus, să vină, 

Măcar o undă de speranță, 

Să ne aducă siguranță.

Măcar un dram de bunătate,

 Prea am uitat de tot și toate. 

Măcar un strop de fericire,

Mi-e așa o sete de iubire.

 Din aripile mele picură sânge,

Sunt rănile făcute în ultimul zbor,

Iar în adâncul meu inima plânge, 

Plină de spaimă, iubire și dor.

Știu că n-am să mai zbor niciodată, 

Așa cum știu că răsfirate pe jos, 

Zac sfărâmate amintiri de altă dată, 

Și clipe trăite, întoarse pe dos

Iar strigătul meu e-o simplă a durere, 

Închis in iluzii  că poartă un ecou, 

Căci orice chemare se stinge și piere, 

Când nu-și întâlnește regina

Atâția oameni trec printre noi doi,

În goana lor spre înc-un nicăieri,

Unii sunt plini, alții sunt goi, 

Și-n urma lor tot mai miroase a ieri.

Atâtea vieți prin ochii noștri trec,

Și atâtea vise par că ne-mpresoară,

Între noi doi atâtea drame se petrec,

Și-atât de mult începe să ne doară.

Atâta timp se așterne între noi doi,

Ninsoarea lui ne-acoperă cu vreme,

Și nimeni n-o mai cere înapoi,

În resemnarea unei morți eterne.

Atâtea sunt de spus între noi doi,

Dar încetăm curând să mai vorbim,

Lăsăm tăcerea să se nască-n noi,

Și fără vorbe tot mai mult murim.

 De ce-mi respingi subtil iubirea?

De ce-o gonești din calea ta?

Și uneori ți-ascunzi privirea,

Să n-o citești pe fața mea?

De ce-mi închizi în suflet dorul,

Și nu îl lași să te cuprindă,

Desferecat de diguri ca izvorul

Ce scaldă o inimă aridă.

De ce nu crezi ca poti iubi

Fără să ceri în schimb ceva,

De ce te temi ca într-o zi

Iubirea se va termina.

De ce ascunzi în minte totul,

Ca-ntrun seif cu cod uitat,

Iubirea mea în tine iși are rostul,

Căci fără tine n-ar fi existat.

 Trecutul unei mari iubiri

Sub pasul tău s-a așternut

Atât de obsedant tăcerea,

Sfârșitul a ajuns la început,

Iar eu încep să-i simt durerea.

Miroase în noi a despărțire,

Ce lasă-n suflet gust amar,

Și tot ce-a fost cândva iubire

Sunt doar relicve într-un sertar.

Uitarea -ncet se va așterne,

Și timpul ne va vindeca.

Poate într-o zi, poate într-o vreme

Vom deveni "am fost cândva".

Și va veni, poate, o zi,

Când căutându-ne în sertar,

Vom înțelege că a iubi 

E-un sentiment fără hotar.

Vom tremura cuprinși de dor,

Și răscoliți de amintiri,

Vom mângâia zâmbind ușor

Trecutul unei mari iubiri.