Țin ochii închiși și pleoapele strânse,

 Mă doare lumina, mă sperie ziua,

 Mi-e frică de noapte dar știu că-i a mea,

 Căci beznă-i de-o vreme în sufletul meu.

 Întind mâna dreaptă cu palma deschisă,

 Cerșind resemnat o clipă în plus,

Nu-i nimeni în preajmă să simtă ce vreau

Și timpul aleargă rapid ca un fulger.

Țin ochii deschiși și pleoapele închise

 Să văd înainte-mi, să pipăi durerea

 Ce sfârtecă crunt în sufletul meu,

 Lăsând urme adânci ca fieru-nroșit

 Pe un trup vlăguit de spaimă cuprins.

 Aud primii pași pe drumul iertării,

 Pe care am pășit neîncetat de atunci,

Dar știu că durează să ajungă la mine.

Aștept cu răbdare, mi-e teamă să strig,

Mai trece o secundă, sau poate un veac,

Iertarea-i aproape, o simt în cuvinte

 Ce îmi lasă în palmă al vieții nectar.