Risipim timpul vânând mii de iluzii,

Le înghesuim aspru în tolba disperării,

La capătul vânătorii tragem concluzii,

Și apoi ne lăsăm singuri pradă mirării.

Ne amăgim tandru sperând în mai bine,

Visând la o zi c-o nouă lumină,

Născută din raze de soare subtile și fine,

Dintr-un alt răsărit ce n-are să vină.

Ne mințim sincer că viața-i o luptă,

Purtată de noi, celebri-i eroi,

Cu armele întoarse spre soarta cea cruntă,

A cărei cărare nu ține de noi.

Irosim anii, ce trec într-o clipă,

Și pier rând pe rând în negura vremii,

Mai cade o pană din biata-ți aripă,

Iar fulgii se adună în nopțile iernii.

Viața se scurge și oamenii trec,

Astăzi e mâine și mâine-i ca ieri,

Nimeni nu știe ce fapte se-aleg,

Și nici nu contează, dar tu poți să speri.