Azi noapte au cântat greieri în sufletu-mi greu,

Paradoxal, căci încă-i frig și iarnă afară,

Dar tu ai venit tiptil în visul meu,

Și dintr-o dată se făcuse vară.

Și-n visul ăsta te-ndreptai spre mine, 

Purtând pe brațe un regat de flori,

Ce toate miroseau suav a tine,

Iar chipul tău părea un soare printre nori.

Pășeai încet, să nu te rătăcești,

Și presărai în urma ta petale,

Eu așteptam visând să mă găsești,

Să îmi așezi o lume întreagă la picioare.

Dar ai trecut absent pe lângă mine,

Căci adormită n-am putut să strig,

Să mă agăț cumva de tine,

Și dintr-o dată se făcu iar frig.

Sub pasul tău petalele înghețau pe loc,

Și greierii încetau să cânte,

Tu n-ai privit în urma ta deloc,

Durerea mea ar fi topit un munte.

Și deodată a început să ningă,

Zăpada nopții m-a acoperit,

Și am lăsat-o dorul să mi-l stingă

Și să-mi înghețe sufletu-mi rănit.

Din visul ăsta m-am trezit cu greu,

Când se făcuse iarăși zi afară,

Și-am înțeles că fără tine eu,

Nu pot să-mi fac în suflet vară.