De toate-avem prin sufletele noastre:

Mai noi, mai vechi, mai dulci, mai amărui,

Mai cenuşii, mai albe, mai albastre,

Dar nici un fel de împăcare nu-i.

Şi alergăm bezmetici spre lumină,

În căutarea unei mici iubiri,

De parcă alta n-ar mai fi să vină,

La cât de mari sunt fostele-nvrăjbiri.

Izbindu-ne cu frunţile de stele,

Rănindu-ne cu tălpile de spini,

Furăm nisip, să mai clădim castele,

Furăm poveşti, să mai clădim grădini.

Aşa ne trece vremea, dintr-o dată,

Trezindu-ne bătrâni şi foarte reci,

Să-mbrăţişăm priveliştea ciudată,