Iartă-mă, te rog, tu, Cea-care-zâmbeşti.

Ştiu că-mi atârnă iertarea

În corniţele zâmbetului tău.

Tu, Dulce-împlinită, iartă-mă.

În ondularea mijlocului tău subţire,

În graţia cu care te mişti,

O, mlădios punct de-ntrebare.

Iartă-mă pentru suferinţele mele,

Iartă-mă că-mi eşti prea dragă,

Că mor când te duci

Şi-nviu când apari.

Iartă-mă, Domniţă-a-inimii-mele!

Cuprinde-mă de după grumaz,

Apleacă-ţi spre mine

Faţa de soare, gene de ceaţă.

Gura ta, gura ta să-mi dea iertare

Pentru toate cele ştiute şi neştiute,

Pentru nebuniile abia trecute

Şi pentru cele imediat viitoare.