Dăruiește-mi un pic din iubirea ta, 

Pe a mea am rătăcit-o pe undeva, 

O doză mică de pasiune arzândă, 

Dacă se poate fără dobândă.

Ajută-mi sufletul dintr-o dată sărac, 

Să redevină de iubire bogat, 

Să-și recâștige lumina odată pierdută,

Încă mai e o vie redută.

Arătă-mi un drum către bine din nou, 

Un drum presărat cu bucăți din dorul meu 

Fă-l să se vadă de aici de la mine, 

N-aș vrea să mă împiedic de alte suspine.

Așteaptă-mă azi într-o clipă de mâine, 

Pe care o vrei petrecută cu mine, 

Ca-ntr-o poveste ce n-are sfârșit, 

Un etern răsărit dintr-un fost asfințit.

 Miracolul Crăciunului să vă aducă lumină și liniște în suflet, multă sănătate, fericire și toate dorințele să vi se îndeplinească! 

 

Eterul m-a întrebat de tine

Și i-am răspuns că ai plecat.

În lipsa ta rămân cu mine

Și-un dor ce doare neîncetat.

Iar nopțile se-ntorc pe rând

Să-mi odihnească visele cu tine,

Și par s-aștepte priveghind

Să te întorci în zori de mâine.

Când răsăritul se va naște iară,

Pe cerul neîntinat de nori,

Te vei întoarce ca o zi de vară,

Căldura ta să-mi dea fiori.

Eterul va veni să-mi spună

Ca poate nici n-ai fost plecată,

C-a fost o noapte fără lună,

Și n-am zărit pe unde ai stat.

Eu însă știu cum a durut,

Și încă doare când nu ești,

Absența ta e timp pierdut,

Așa se-ntâmplă, când iubești.

 Să înoți într-un ocean de sănătate să escaladezi un munte de noroc și un sincer La Mulți Ani suflet binecuvântat 

 

　 Am scotocit prin grămada de mângâieri

　　Ascunse de mine din fostele ieri,

　　În căutarea doar aceleia care,

　　Să poată să șteargă din dorul ce doare.

　　

　　Am găsit una veche, de tine uitată,

　　Avea forma palmei, deschisă și moale,

　　Și-un strop din dogoarea unei raze de soare.

　　

　　Mi-a plăcut alta, mult mai recentă,

　　Atât de suavă, sublim de atentă,

　　Furată de mine din mâinile-ți calde,

　　Zălog de iubire din nopțile albe.

　　

　　Și una și alta sunt tot ale tale,

　　Și dorul de ele apasă și doare,

　　Căci veche sau nouă, a ta mângâiere

　　Rămâne cu mine, nu moare, nu piere.

 De-aș fi un strop minuscul dintr-o iubire rară,

Aș curge cald și tandru pe buzele-ți curate,

Și te-aș lăsa grăbită să-i guști întâia oară,

Dulceața lui sublimă, din sărutări furate.

De-aș fi un strop eteric dintr-o iubire mare,

Aș luneca candid prin valuri de speranță,

Cu ochii larg deschiși și atintiți în zare,

Spre brațele-ți deschise în semn de cutezanță.

De-aș fi un strop feeric dintr-o iubire bună,

M-aș semăna de-a pururi, în suflet să-ți rodesc,

Întâiul lan de vise, din nopțile cu lună,

Și aș veni o clipă, tânjind să te iubesc.

Dar sunt o picătură, dintr-o iubire mica,

Ce-ți încolțește-n palmă, luptându-se să crească,

Nu e o buruiană, nu o strivi cu frică,

Sub calda-ți mângâiere ajut-o să-nflorească.

 

　　　

　　　 Țin ochii închiși și pleoapele strânse,

　　　 Mă doare lumina, mă sperie ziua,

　　　 Mi-e frică de noapte dar știu că-i a mea,

　　　 Căci beznă-i de-o vreme în sufletul meu.

　　　 Intind mâna dreaptă cu palma deschisă,

　　　 Cerșind resemnat o clipă în plus,

　　　 Nu-i nimeni în preajmă să simtă ce vreau

　　　 Și timpul aleargă rapid ca un fulger.

　　　 Țin ochii deschiși și pleoapele închise

　　　 Să văd înainte-mi, să pipăi durerea

　　　 Ce sfârtecă crunt în sufletul meu,

　　　 Lăsând urme adânci ca fieru-nroșit

　　　 Pe un trup vlăguit de spaimă cuprins.

　　　 Aud primii pași pe drumul iertării,

　　　 Pe care am pășit neîncetat de atunci,

　　　 Dar știu că durează să ajungă la mine.

　　　 Aștept cu răbdare, mi-e teamă să strig,

　　　 Mai trece o secundă, sau poate un veac,

　　　 Iertarea-i aproape, o simt în cuvinte

　　　 Ce îmi lasă în palmă al vietii nectar.

 Măcar afară de-ar fi vară,

În viața mea e oricum seară, 

Măcar afară de-ar fi soare, 

În mine-i trist și-așa mă doare.

Măcar o rază de lumină, 

De undeva, de Sus, să vină, 

Măcar o undă de speranță, 

Să ne aducă siguranță.

Măcar un dram de bunătate,

 Prea am uitat de tot și toate. 

Măcar un strop de fericire,

Mi-e așa o sete de iubire.

 Din aripile mele picură sânge,

Sunt rănile făcute în ultimul zbor,

Iar în adâncul meu inima plânge, 

Plină de spaimă, iubire și dor.

Știu că n-am să mai zbor niciodată, 

Așa cum știu că răsfirate pe jos, 

Zac sfărâmate amintiri de altă dată, 

Și clipe trăite, întoarse pe dos

Iar strigătul meu e-o simplă a durere, 

Închis in iluzii  că poartă un ecou, 

Căci orice chemare se stinge și piere, 

Când nu-și întâlnește regina

Atâția oameni trec printre noi doi,

În goana lor spre înc-un nicăieri,

Unii sunt plini, alții sunt goi, 

Și-n urma lor tot mai miroase a ieri.

Atâtea vieți prin ochii noștri trec,

Și atâtea vise par că ne-mpresoară,

Între noi doi atâtea drame se petrec,

Și-atât de mult începe să ne doară.

Atâta timp se așterne între noi doi,

Ninsoarea lui ne-acoperă cu vreme,

Și nimeni n-o mai cere înapoi,

În resemnarea unei morți eterne.

Atâtea sunt de spus între noi doi,

Dar încetăm curând să mai vorbim,

Lăsăm tăcerea să se nască-n noi,

Și fără vorbe tot mai mult murim.

 De ce-mi respingi subtil iubirea?

De ce-o gonești din calea ta?

Și uneori ți-ascunzi privirea,

Să n-o citești pe fața mea?

De ce-mi închizi în suflet dorul,

Și nu îl lași să te cuprindă,

Desferecat de diguri ca izvorul

Ce scaldă o inimă aridă.

De ce nu crezi ca poti iubi

Fără să ceri în schimb ceva,

De ce te temi ca într-o zi

Iubirea se va termina.

De ce ascunzi în minte totul,

Ca-ntrun seif cu cod uitat,

Iubirea mea în tine iși are rostul,

Căci fără tine n-ar fi existat.

 Trecutul unei mari iubiri

Sub pasul tău s-a așternut

Atât de obsedant tăcerea,

Sfârșitul a ajuns la început,

Iar eu încep să-i simt durerea.

Miroase în noi a despărțire,

Ce lasă-n suflet gust amar,

Și tot ce-a fost cândva iubire

Sunt doar relicve într-un sertar.

Uitarea -ncet se va așterne,

Și timpul ne va vindeca.

Poate într-o zi, poate într-o vreme

Vom deveni "am fost cândva".

Și va veni, poate, o zi,

Când căutându-ne în sertar,

Vom înțelege că a iubi 

E-un sentiment fără hotar.

Vom tremura cuprinși de dor,

Și răscoliți de amintiri,

Vom mângâia zâmbind ușor

Trecutul unei mari iubiri.

Am rupt în două o secundă,

O țin în palmă sângerândă,

Să pot să-i simt nemărginirea,

Strângând adânc în ea iubirea.

　　　

Am rupt în două un minut,

Și l-am împins către trecut,

Să pot citi în el chemarea,

De-a mă învăța ce e răbdarea.

　　　

Am rupt în două o zi întreagă,

Jumate în inima-mi beteagă.

Ți-am dăruit cealaltă jumătate,

Să nu o lași să facă noapte.　　　

　　　

Am rupt în două o iubire,

Îți dau jumate din ea ție,

Să o îngrijești, s-o faci crească,

Să o păstrezi, să te întregească.

 Un răgaz de-o clipă

Dă-mi un răgaz de-o clipă

Să nu te mai iubesc,

Și ai să auzi cum țipă,

Spunându-mi că greșesc,

Și sufletul și trupul

Și tot ce-i omenesc.

Și n-o să fie noapte,

Fără să-mi fie dor,

Cu buzele-mi răscoapte

Am să te strig ușor,

Eterul  să-ți aducă

Măcar câteva șoapte.

Și rătăcind prin vise,

Am să ajung la tine,

Sper să găsesc deschise,

Ca niște porți divine,

Acele zări din suflet

Ce-ți amintesc de mine.

 Într-o noapte tivită cu beznă

Într-o noapte tivită cu beznă,

Din înaltul cerului tău, 

Un colț de lună proaspătă, nouă,

S-a prăbușit neputincios și galben,

Înfigându-se adânc în sufletul meu. 

Pentru că erai plecata la vânătoare de stele,

M-am gândit c-o săgeată rătăcită

A despicat luna, lovindu-i un colt.

Iar ea, asemeni unei căprioare rănite,

S-a adăpostit acolo unde a purtat-o

Pe valuri de dor, viteza gândului tău.

Sufletul mi-a sângerat a durere,

Ce sfâșie inima, dar nu așteaptă răspuns,

Și am privit cu nerăbdare in sus,

Sperând ca și cerul meu să se întâlnească cu al tău,

Devenind unul cu două cioburi de lună.

Și dintr-o data, noaptea s-a făcut zi,

Și-am putut vedea soarele,

Întinzând cu razele-i tremurătoare mâna,

Pentru a-i pune în suflet ceea ce-și dorise întotdeauna,

Miracolul din viața mea 

Nu tăia aripile optimismului, lasă-l să iți umple sufletul de zbor !

Ți-am pus în față o cană cu dor

Și te-am îndemnat : Gustă!

Cum ție nu-ți place dorul amar,

Ai mestecat în ea zâmbind întrebător,

Ai rezemat lingurița de marginea-ngustă,

Și-ai mai cerut un cub de zahăr măcar.

Ți-am spus atunci că viața nu-i dulce,

Fără tine totul este trist cu durere în suflet

Pe care nicicând n-ai s-o poți îndulci, 

Dar pe care va trebui s-o porți ca pe-o cruce, 

Ca un păcatos uitat în afară

Din Raiul promis c-ar veni.

Ai zâmbit tristă spre cana cu dor,

Întrebându-te cum s-ar putea bea, 

Căutând o scăpare în dulcele mierii.

Acum vei ști că dorul nu e ușor, 

Că amarul lui e întotdeauna așa,

Ca o zi de toamnă în mijlocul verii.

 

Nu, ochii mei nu sunt de jad,

Ci doar banalii ochi căprui,

Dar și din ei tot așa cad,

Când lacrimi dulci când amărui.

În ochii mei nu sunt safire,

Ci doar un gram de chihlimbar,

Dar prețioasa lor privire,

Aș vrea să o primești în dar.

Ei n-au sclipiri de abanos

Ci doar luciri catifelate,

Dar dorul lor e-așa frumos,

Și duioșie știu să-ți poarte.

Nu, ochii mei nu-ți dau rubine,

Nu-ți dau nici râuri de smarald,

Ci doar privindu-te pe tine,

Sunt un șuvoi de miere cald.

 Iubirea, fruct plăpând

Întinde-ți palma să-mi așez

Iubirea mea în podul ei,

Tu decojește-o pân' la miez,

Și-mparte-o apoi în pumnii tăi.

Jumatea mea din pumnul stâng

Pare mai scurtă cu-n minut.

Oricum ar fi eu nu mă plâng

O s-o lungesc cu un sărut.

Jumatea ta din pumnul drept

E mult mai lungă cu o clipă,

Să o scurtezi ar fi nedrept

Căci cine știe cât e-o clipă.

Arătă-mi pumnii să-mi ghicesc

Jumatea mea cea norocoasă,

Și desfăcând-o s-o trăiesc.

Tu s-o păstrezi pe cea rămasă.

S-o muți apoi din pumn în gând,

Să nu o lași să vestejească,

Iubirea e un fruct plăpând, 

În trupul tău s-o lași să crească.

 

Învață-mi sufletul să cânte

Să faci din el o strună de vioară, 

Și răscolit de muzica-i fierbinte, 

Rămâi cu mine 

Mai toarnă-ți vin într-un pahar, 

Și soarbe-ncet din roșul lui aprins, 

Simțindu-ne de acum nemuritori, 

Ne vom iubi mereu, uitati de timp,

Netulburați de-ai dimineții zori.

Ne vom întoarce ochii spre pământ, 

Legați de el cu patimă și dor, 

Ca într-un sfânt și tainic legământ, 

Că nu mai suntem trupuri care mor.

Învață-mi sufletul să cânte, 

Să faci din el o coardă de chitară, 

Și adormit pe pieptul tău fierbinte

Împreună pentru totdeauna și dincolo de eternitate 

 Vremea când veneai

Mi-e dor de vremea când veneai,

Purtând în ochi un strop de rai,

Nerăbdătoare să mi-l aduci,

Venirea ta, ce clipe dulci.

Mi-e dor de vremea când spuneai,

Că dragostea e tot ce ai,

Că fără ea nu poți trăi,

Că viața-nseamnă a iubi.

Mi-e dor de vremea când ardeai,

Și pentru dragoste veneai,

Purtând cu tine un dor nebun,

Lăsându-mă să mi-l adun.

Ne bucuram de paradis ,

Dă-mi înapoi tot acel rai

 Dă-mi din tine un colț de rai

Dă-mi o clipă în plus,

Împarte-o cu mine,

O secundă ție, o secundă mie.

Iar când ajungem la minut

Să-l împărțim într-un sărut.

Dă-mi ce a rămas minus

Din ce ți-ai dorit să ai,

Fă din prezent un viitor infinit,

Iar când ajungem unde-o fi să fie,

Să-l transformi în viață vie.

Tu ești sufletul și inima mea 

Soarele din viața mea 

 Dorul îmi va fi râu

Îmi scald sufletul

Prăfuit de atâta așteptare,

În răcoarea parfumată

A dorului de viață.

　　　　

Și dorul acesta este soarele miraculos

Pe care îl  simt prăvălindu-se,

Peste toate durerile mele,

Acoperindu-mi plânsul cu ropotul lui

　　　　

Alteori dorul devine un val,

Trimis pe uscat din adâncuri de mare,

Plecând dulce, ajungând sărat,

Dâră albă în suflet brăzdată.

　　　　

O singură dată dorul îmi va fi râu,

Izvorându-mi viu din inima-mi seacă,

Umflându-se repede în ploaia de vise,

Devenind un torent menit să existe.

 

Un boț de humă, fără viață

M-am regăsit la tine în suflet

Destinul meu, un fir de ață,

Sufletul și ochii tăi 

Sufletul tău, iubirea-ți tandră,

Îmi readuse-n suflet rouă,

Simt că trăiesc, iubesc, exist

Trezit la o viață nouă.

Fac primii pași, dar nu cobor,

În sufletul tău mă simt acasă,

Dacă aș pleca, n-ar fi ușor,

M-ar sfâșâia dorul de casă.

Mai lasă-mă să zăbovesc,

Încă o vreme în sufletul tău 

Învață-mă încet să cresc,

Tu, viața mea, 

 Vremea când veneai

Mi-e dor de vremea când veneai,

Purtând în ochi un strop de rai,

Nerăbdătoare să mi-l aduci,

Venirea ta, ce clipe dulci.

Mi-e dor de vremea când spuneai,

Că dragostea e tot ce ai,

Că fără ea nu poți trăi,

Că viața-nseamnă a iubi.

Mi-e dor de vremea când ardeai,

Și pentru dragoste veneai,

Purtând cu tine un dor nebun,

Lăsându-mă să mi-l adun.

Ne bucuram de paradis ,

Dă-mi înapoi tot acel vis 

 

　　

　　 Nu-mi cere să-mi ascund privirea,

　　Să nu mă uit în ochii tăi,

　　Vreau să citesc în ei iubirea,

　　Să mi-o descrie cum știu ei.

　　

　　Nu-mi cere să îți neg menirea,

　　Și importanța ta ca Om,

　　Ar însemna să neg înmugurirea

　　Și frumusețea florilor din pom.

　　

　　Nu-mi cere să pretind că ești

　　O formă-n vis, fără contur,

　　Căci tu ești vie, și tu trăiești,

　　Și tot ce simt din vis nu fur.

　　

　　Nu-mi cere să ating zenitul

　　Ca să-ți dorești să mă-ntâlnești,

　　E prea departe infinitul,

　　Aș vrea aici să mă iubești.

 Plouă cu dor 

Picură aspru o ploaie de dor,

O ploaie măruntă, banală și rece,

Ce-și lasă doar frigul,

Și-ți tremură carnea 

Și-ți mușcă din suflet

Cu chinuri ce dor.

Din stropii ei molcomi, rotunzi si candizi,

Rămân doar câțiva,

Sub forma de muguri,

In pliuri de suflet,

Ce par să-nflorească

Cu sete de viață si soare avizi. 

Îi mistuie rodul deschis către vară,

Ca bobul din spice,

Ce dă înspre pârg,

Recoltă bogată de lacrimi furate

Din ochi tristi

Mă tot gândesc la ce am fost

Și cât din mine-i fără rost,

La șansa unui început, 

La timpul tot cât a trecut, 

La tâmplele-ti acum cărunte, 

La dragostea din ochii tăi, 

La oameni buni și oameni răi.

Mă mai gândesc și la iubire, 

La șansa mea la fericire, 

La pașii goi de pe alei, 

La muritorii prefăcuți în zei, 

La clipele demult apuse, 

La destinații neajunse, 

La un destin trăit pe fugă, 

La plânsul molcom dintr-o rugă.

La amintirile închise

În clipele din nopți cu vise, 

La dorurile mele toate, 

La marea mea singurătate, 

La oamenii ce i-am pierdut, 

 

 Ai apărut ca un înger în viata mea

Să îmi arati ce este dragostea adevărată

Acum, două inimi bat împreună

Bat ca una singură

Esti mereu alături de mine

Dragostea nu mai are limite.

M-ai învătat să zbor mai sus de ceruri

Simt cum e sa trăiești 

Fiecare zi cu tine, 

E o zi în paradis

 

Pe zi ce trece, dragostea este tot mai puternică

Îzbucneşte ca o furtună în inima mea

Dragostea este chiar îngerul din tine

Nimic nu ne poate ține departe unul de altul.

 

Bătăile inimi tale sunt chemări ale dragostei

Care m-au câstigat întrutotul

Sunt îndrăgostit de tine regina mea

Iar răspunsul îl găsesc în ochii tăi

Te iubesc din suflet

inima mea bate din ce in ce mai repede

Am nevoie de tine din ce în ce mai mult

Din prima clipa în care te-am văzut am simțit cum e sa trăiesc cu adevărat 

Dragostea este ca o inimă în flăcări

Împreună pentru totdeauna

Păcătoasă mică te iubesc 

 01.01.2022

Abia atunci când alegem să-i vedem pe oameni cu iubire vom înțelege cât de frumoși sunt, indiferent de vârstă sau aspectul lor