Dorul îmi va fi râu

Îmi scald sufletul

Prăfuit de atâta așteptare,

În răcoarea parfumată

A dorului de viață.

　　　　

Și dorul acesta este soarele miraculos

Pe care îl  simt prăvălindu-se,

Peste toate durerile mele,

Acoperindu-mi plânsul cu ropotul lui

　　　　

Alteori dorul devine un val,

Trimis pe uscat din adâncuri de mare,

Plecând dulce, ajungând sărat,

Dâră albă în suflet brăzdată.

　　　　

O singură dată dorul îmi va fi râu,

Izvorându-mi viu din inima-mi seacă,

Umflându-se repede în ploaia de vise,

Devenind un torent menit să existe.