Ți-am pus în față o cană cu dor

Și te-am îndemnat : Gustă!

Cum ție nu-ți place dorul amar,

Ai mestecat în ea zâmbind întrebător,

Ai rezemat lingurița de marginea-ngustă,

Și-ai mai cerut un cub de zahăr măcar.

Ți-am spus atunci că viața nu-i dulce,

Fără tine totul este trist cu durere în suflet

Pe care nicicând n-ai s-o poți îndulci, 

Dar pe care va trebui s-o porți ca pe-o cruce, 

Ca un păcatos uitat în afară

Din Raiul promis c-ar veni.

Ai zâmbit tristă spre cana cu dor,

Întrebându-te cum s-ar putea bea, 

Căutând o scăpare în dulcele mierii.

Acum vei ști că dorul nu e ușor, 

Că amarul lui e întotdeauna așa,

Ca o zi de toamnă în mijlocul verii.