Am rupt în două o secundă,

O țin în palmă sângerândă,

Să pot să-i simt nemărginirea,

Strângând adânc în ea iubirea.

　　　

Am rupt în două un minut,

Și l-am împins către trecut,

Să pot citi în el chemarea,

De-a mă învăța ce e răbdarea.

　　　

Am rupt în două o zi întreagă,

Jumate în inima-mi beteagă.

Ți-am dăruit cealaltă jumătate,

Să nu o lași să facă noapte.　　　

　　　

Am rupt în două o iubire,

Îți dau jumate din ea ție,

Să o îngrijești, s-o faci crească,

Să o păstrezi, să te întregească.

 Un răgaz de-o clipă

Dă-mi un răgaz de-o clipă

Să nu te mai iubesc,

Și ai să auzi cum țipă,

Spunându-mi că greșesc,

Și sufletul și trupul

Și tot ce-i omenesc.

Și n-o să fie noapte,

Fără să-mi fie dor,

Cu buzele-mi răscoapte

Am să te strig ușor,

Eterul  să-ți aducă

Măcar câteva șoapte.

Și rătăcind prin vise,

Am să ajung la tine,

Sper să găsesc deschise,

Ca niște porți divine,

Acele zări din suflet

Ce-ți amintesc de mine.

 Într-o noapte tivită cu beznă

Într-o noapte tivită cu beznă,

Din înaltul cerului tău, 

Un colț de lună proaspătă, nouă,

S-a prăbușit neputincios și galben,

Înfigându-se adânc în sufletul meu. 

Pentru că erai plecata la vânătoare de stele,

M-am gândit c-o săgeată rătăcită

A despicat luna, lovindu-i un colt.

Iar ea, asemeni unei căprioare rănite,

S-a adăpostit acolo unde a purtat-o

Pe valuri de dor, viteza gândului tău.

Sufletul mi-a sângerat a durere,

Ce sfâșie inima, dar nu așteaptă răspuns,

Și am privit cu nerăbdare in sus,

Sperând ca și cerul meu să se întâlnească cu al tău,

Devenind unul cu două cioburi de lună.

Și dintr-o data, noaptea s-a făcut zi,

Și-am putut vedea soarele,

Întinzând cu razele-i tremurătoare mâna,

Pentru a-i pune în suflet ceea ce-și dorise întotdeauna,

Miracolul din viața mea